COVID-19. Dodon susţine că sute de cetăţeni vor să se vaccineze: Îi place cuiva sau nu, dar îl felicit pe Putin
Președintele Igor Dodon susține că primeşte mesaje în privat de la sute de cetăţeni care îl roagă să aducă în ţară vaccinul anti-Covid dezvoltat de Federaţia Rusă, astfel, îl felicită pe omologul său rus, Vladimir Putin.
„Suntem în contact cu ţările care au declarat că deja au găsit vaccinul, în special cu Federaţia Rusă. Apropo, vreau să-l felicit pe preşedintele Vladimir Putin, îi place cuiva sau nu, dar este prima ţara care a început oficial producerea acestui vaccin. Cineva îmi scria „de ce noi trebuie să acceptăm acest vaccin, pentru că încă nu a trecut la nivel internaţional”. Dar, în acelaşi timp, eu am sute de mesaje în privat: „domnule Dodon, dacă Putin vă dă vaccinul, daţi şi familiei mele, eu mă tem, sunt gata să mă vaccinez””, a declarat Dodon.
Dodon spune că Republica Moldova s-a adresat oficial partenerilor din Federaţia Rusă ca în momentul în care ei vor decide să exporte acest vaccin şi vor permite normele internaţionale, ca acest vaccin să fie livrat în R. Moldova.
„În ce condiţii şi cum, eu cred că fraţii noştri din Rusia ne vor ajuta şi vor fi condiţii normale pentru ca să permitem vaccinarea masivă a cetăţenilor R. Moldova”, a adăugat Dodon.
Șeful statului a menționat că vaccinarea populaţiei trebuie să fie benevolă, însă a avertizat că cei care nu vor accepta să se vaccineze riscă să se infecteze cu noul coronavirus.
Ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a precizat că „nicio pandemie sau situație de urgență nu poate servi drept motiv sau scuză pentru a adminstra vaccinuri care nu corespund unor rigori stricte internaționale și nu au trecut absolut toate procedurile de certificare”.
Comentarii