(VIDEO) Dodon se pregătește să-și prezinte raportul de activitate. Când spune că va anunța dacă candidează la prezidențiale
Șeful statului a anunțat că va prezenta, peste o săptămână, un raport de activitate privind mandatul său de la Președinție, iar la începutul lunii septembrie – cu mai puțin de două luni până la scrutinul prezidențial – va anunțat dacă va candida sau nu la alegeri.
Asta chiar dacă Partidul Socialiștilor, al cărui lider neformal este, a anunțat câteva luni în urmă că susține candidatura sa la scrutinul din 1 noiembrie.
„Peste o săptămână voi prezenta raportul de activitate pentru acești trei ani și jumătate. Îl vom difuza masiv. Vom face o conferință de presă. Vom spune ce am reușit să facem, ce este în lucru și ce n-am reușit să facem și de ce”, a declarat Dodon, în cadrul vlog-ului său săptămânal – Președintele răspunde.
„La început de septembrie vă voi spune dacă voi candida sau nu la alegerile prezidențiale”, a adăugat el.
Comentarii