Un deținut care își ispășește pedeapsa pentru furt ar mai putea fi condamnat și pentru șantaj: A amenințat o femeie, cerându-i 64.000 de lei
Oamenii legii au documentat acțiunile unui deținut de 26 ani care își ispășește pedeapsa de patru ani în penitenciarul din Soroca pentru jafuri și furturi. Acesta, iniția conversații pe rețelele de socializare cu femei, apoi rin diverse provocări le determina să-i expedieze poze intime, iar ulterior amenințându-le că va răspândi informațiile obținute la rude, solicita diverse sume de bani.
Poliția a mai precizat că suspectul a racolat un bărbat de 29 ani din orașul Florești, care anterior își ispășise pedeapsa pentru furturi în penitenciarul din Soroca, prin intermediul căruia primea banii transmiși de victime.
La începutul lunii iulie, o femeie de 35 ani din Căușeni a depus o plângere la poliție comunicând că a fost constrânsă să transmită suspectului suma de 64.000 de lei, pentru ca acesta să nu facă public informațiile obținute.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la cei doi membri ai grupului, au fost ridicate acte confirmative de transferuri bănești, cartele telefonice folosite la infracțiunile comise de către ei, ciorne cu evidența sumelor bănești obținute în urma acțiunilor de șantaj.
Pe cazul dat, a fost pornită o cauză penală pentru infracțiune de șantaj, la fel fiind examinate corpurile delicte ridicate în cadrul perchezițiilor. În continuare, urmează a fi identificate și alte victime care au pătimit în urma activității infracționale ale grupului.
Pentru acțiunile comise, persoanele vinovate riscă până la 7 ani privațiune de libertate sau amendă de până la 67.500 lei.
Comentarii