Germania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, ameninţă cu extinderea sancţiunilor blocului comunitar împotriva Belarus

Autor: , in Externe / 17 august, 2020, 16:36

Germania, care asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE), a ameninţat luni cu extinderea sancţiunilor deja decise împotriva unor responsabili din Belarus după violenţele împotriva manifestanţilor care cer plecarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, reales pentru al şaselea mandat în urma unui scrutin contestat în 9 august, potrivit AFP.

„Luăm în calcul posibilitatea extinderii sancţiunilor şi la alţi responsabili” din Belarus dacă situaţia din teren nu se ameliorează, a declarat presei Steffen Seifert, purtător de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.

El a cerut autorităţilor de la Minsk să renunţe la utilizarea forţei împotriva manifestanţilor, eliberarea „imediată şi fără condiţii” a celor care au fost încarceraţi şi iniţierea unui „dialog naţional între guvern, opoziţie şi societate pentru depăşirea acestei crize”.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) „ar putea juca un rol important” în această privinţă, trimiţând o misiune de mediere pentru „verificarea rezultatelor scrutinului”, a spus el, potrivit Agerpres.

OSCE a indicat că nu a trimis observatori în Belarus pentru alegerile prezidenţiale din 9 august, din lipsa unei invitaţii în timp util din parte acestei ţări.

Manifestaţiile uriaşe, care au avut loc în weekend la Minsk, dar şi în multe alte oraşe din Belarus, sunt „impresionante” şi „emoţionante”, a declarat purtătorul de cuvântul al cancelarului german. Manifestanţii „trebuie să ştie că Europa este de partea lor”, a adăugat el.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că un nou summit extraordinar al celor 27 de lideri ai ţărilor membre UE va avea loc miercuri prin videoconferinţă pentru a discuta situaţia din Belarus. „Poporul din Belarus are dreptul să-şi decidă viitorul şi să-şi aleagă liber un conducător”, a declarat Charles Michel într-un mesaj postat pe Twitter, citat de dpa. ‘Violenţa împotriva protestatarilor este inacceptabilă şi nu poate fi permisă’, a subliniat el.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X