Un procuror PCCOCS, supus cercetărilor după ce a fost vizat într-o anchetă jurnalistică
Procuratura Generală a dispus inițierea unei cercetări de serviciu în privinţa procurorului din cadrul Procuraturii municipiului Chisinau, delegat în PCCOCS, Pavel Vinițchi. Se întâmplă după ce publicația „Gazeta de Chișinău” a publicat materialul intitulat „Greșeala procurorului Vinițchi”.
Reprezentanții Procuraturii spun că vor fi supuse controlului cauzele penale la care se face referire în materialul jurnalistic, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparțialitate şi fără întârziere.
„Procuratura se delimitează de activitățile ce nu se circumscriu normelor procedurale sau care constituie abateri disciplinare sau încălcări ale Codului de etică al procurorului. Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă”, susțin reprezentanții Procuraturii.
În cazul în care faptele prezentate în materialul jurnalistul se vor confirma, Procuratura anunță că vor fi luate măsurile legale în consecință.
Procurorul Pavel Vinițchi din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) a lăsat în libertate un tânăr învinuit de trafic de droguri, deși pe numele acestuia exista un mandat de arestare. Acuzatorul a fost cel care a insistat asupra mandatului de arestare și a întocmit proces-verbal de reținere. Bărbatul învinuit, Anton Zaharov, susține că Pavel Vinițchi ar fi extorcat de la el drept mită 15 mii de euro și că l-ar fi lăsat să plece ca să aducă banii. Pe de altă parte, omul legii susține că este victima unei campanii de denigrare.
Mai multe detalii despre acest caz, citiți aici.
Comentarii