Austria expulzează un diplomat rus. Reacția Moscovei: Decizia dăunează relaţiilor bilaterale
Austria expulzează un diplomat rus pentru încălcarea Convenţiei de la Viena care guvernează privilegiile şi imunităţile diplomaţilor, a anunţat luni…
Austria expulzează un diplomat rus pentru încălcarea Convenţiei de la Viena care guvernează privilegiile şi imunităţile diplomaţilor, a anunţat luni…
Biroul politici de reintegrare informează că viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus și se…
Guvernul german consideră „destul de probabil” ca opozantul rus Alexei Navalnîi, spitalizat în comă la Berlin, să fi fost otrăvit,…
Doi membri ai Consiliului de coordonare, format de opoziţia din Belarus pentru a organiza o tranziţie politică după scrutinul prezidenţial…
Șefa Secției resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni, Natalia Chirtilov, a decedat din cauza complicațiilor COVID-19. Șeful Inspectoratului…
Orașul elvețian Geneva încearcă să-și atragă din nou turiști oferindu-le câte 100 de franci elvețieni, adică aproximativ 93 de euro,…
Asteroidul care se va apropia de Pământ în această toamnă, la începutul lunii noiembrie, prezintă un risc de 0,41 la…
Trei minori sunt vizați într-o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport. Ei riscă să fie amendați de la 29,000…
Încă un deces în rândul angajaților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Șefa Secției resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliție…
Pentru câștigarea trofeului Champions League, Bayern va încasa 4 milioane de euro. Pe lângă această sumă, bavarezii vor primi încă…
„Aleksei Navalnîi va supravieţui otrăvirii, dar va lipsi luni de zile de pe scena politică”, spune fondatorul ONG-ului care l-a…