CEC a înregistrat blocul UNIREA în vederea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței de marți, blocul electoral UNIREA pentru participarea la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent.
Acesta este constituit de către partidele politice: Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Politic „Partidul Popular Românesc” și Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA”.
Potrivit CEC, a fost înregistrat și simbolul electoral al blocului.
UNIREA este primul bloc electoral înregistrat în vederea alegerilor prezidențiale.
Candidatul anunțat de UNIREA este președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Mișcarea politică a fost creată în ianuarie 2020.
Comentarii