(FOTO) Clopoțelul a sunat și pentru copiii care își ispășesc pedeapsa la închisoare. Câți minori din R. Moldova se află după gratii
Și copiii din penitenciare au avut parte de primul sunet. Minorii deținuți își vor continua studiile, având posibilitatea să învețe și să obțină succese la carte.
Fără tradiționalul careu solemn „Primul Sunet”, părinți emoționați și îmbrățișări calde, 21 elevi aflați în custodia penitenciarelor nr.10-Goian, nr.11-Bălți, nr.13-Chișinău și nr.17-Rezina au participat la evenimentul dedicat începutului anului școlar, în regim online.
„Minorii au prezentat un program artistic, cu recitaluri de poezii și cântece, dedicate dascălilor, școlii, casei părintești și celor dragi. La rândul lor, profesorii au transmis elevilor mesaje de felicitare, pline de înțelepciune, dorindu-le succese la carte și să aleagă un drum corect în viață”, susțin reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În penitenciarele din Republica Moldova își ispășesc pedeapsa 57 de minori, dintre care 27 se dețin în Penitenciarul nr.10-Goian.

Comentarii