„Dodon spune că vacanțele au fost finanțate de rude, dar nu a declarat donații”. O deputată PAS a depus sesizare la ANI (DOC)
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Galina Sajin, a sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI), solicitând să fie verificată respectarea declarării regimului averii și al intereselor personale ale președintelui Igor Dodon, întrucât acesta spune că unele vacanțe au fost finanțate de rude sau prieteni, însă nu sunt indicate donații în declarația de avere.
Sajin face referire și la o vacanță în care o noapte de cazare ar fi costat 20.000 de euro.
„Dodon a fost prins cu vacanțe ce costă sute sau mii de euro (n.r. deputata face referire la unele investigații jurnalistice). Pentru a se justifica, în lista de alte argumente, acesta a zis că au fost cadouri. Doar o noapte în hotelul lui Ceaika ar fi costat 20 mii de euro. Bun cadou, nu? Dacă au fost cadouri, atunci aceste cadouri trebuiau declarate, conform legislației în vigoare, lucru ce nu s-a întâmplat”, susține deputata PAS.
În acest sens, deputata PAS s-a adresat la ANI pentru a fi verificată respectarea declarării regimului averii și al intereselor personale ale lui Dodon.
„O să așteptăm cu nerăbdare răspunsul”, a conchis Galina Sajin.
La începutul lunii august, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba a anunțat că a depus sesizare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și la Procuratura Generală (PG), pentru a verifica declarațiile pe venit ale președintelui Igor Dodon.
Potrivit lui Alaiba, șeful statului „are averi pe care nu le poate explica și fuge de ele ani la rând”.
Comentarii