Ion Chicu s-a ales cu un nou denunț la Procuratura Generală
Consilierul municipal al Platformei DA, Ruslan Verbițchi, a depus un denunț la Procuratura generală, solicitând tragerea la raspundere a prim-ministrului Ion Chicu, invocând că acesta a încălcat legislația în vigoare. Mai exact, Verbițchi susține că premierul și-a încălcat propriile dispoziții privind COVID-19 atunci când unul din fiii săi și-a organizat nunta la data de 28 august, la o vinărie din apropierea Chișinăului.
Verbițchi susține că premierul și-a căsătorit fiul contrar propriilor dispoziții prin care nunțile sunt interzise.
De asemenea, consilierul Platformei DA cere ca societatea să fie informată prin pârghiile disponibile despre abaterea constatată, măsurile întreprinse și rezultatele examinării abaterii.
Pretențiile formulate în denunț de referă la faptul că la 28 august fiul prim-ministrului Ion Chicu și-a organizat nunta la o vinărie din apropierea Chișinăului, deși premierul spune că a fost „o masă de sărbătoare”.
„Potrivit surselor, la eveniment au participat peste 100 persoane, adică peste numărul admisibil prevăzut de actele normative pre-citate.
Ba mai mult, din imaginile video publicate de instituțiile media, se observă că invitații și instituția unde a fost organizat evenimentul, nu au respectat în nici un mod multe din restricțiile stabilite Hotărârea nr.11 din 15.05.2020 a Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică și alte hotărâri ale Comisiei respective, în special purtarea măștii în spații aglomerate, respectarea distanței sociale/fizice de cel puțin un metru de alte persoane și altele. La fel, din informațiile media publicate, edificiul și întreaga proprietate a Vinăriei Poiana, au fost păzite de Serviciul de Protecție și Pază de stat și alte agenții private, impunând restricții libere de circulație tuturor persoanelor, cu excepția invitaților la evenimentul respectiv. În acest sens este de menționat, că obiectivul respectiv nu se regăsește în lista edificiilor a căror protecție este asigurată de SPPS și careva decret prezidențial în acest sens nu a fost emis potrivit legislației pre-citate”, susține consilierul municipal Ruslan Verbițchi.
Comentarii