Rusia vorbește de comentarii „ostile” și „impertinente” din afara țării în privința cazului Navalnîi

Autor: , in Externe / 5 septembrie, 2020, 17:04

Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a transmis că a remarcat numeroase declaraţii ostile care vizează Rusia în ceea ce priveşte starea de sănătate a opozantului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, după ce Germania a anunţat că acesta a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa noviciok, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„În legătură cu aceste comentarii impertinente, potrivit cărora (noviciok) a fost dezvoltat aici, este imperativ să spunem următoarele. Ani la rândul, specialişti din multe ţări occidentale şi din structurile specializate ale NATO au lucrat cu acest grup amplu de componente chimice”, arată MAE rus într-o declaraţie.

Declarația vine după ce Consiliul Atlanticului de Nord, principalul organism de luare a deciziilor al NATO, a condamnat tentativa de asasinare a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, cu un agent neurotoxic din clasa noviciok, şi a cerut aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de acest atac.

Folosirea oricărui tip de armă chimică dovedeşte o listă totală de respect faţă de viaţa omenească şi reprezintă o încălcare inacceptabilă a normelor şi regulilor internaţionale”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X