Manevre ale militarilor americani în Lituania. Vilnius: Nu are legătură cu niciun eveniment din regiune

Autor: , in Externe / 6 septembrie, 2020, 14:16

Câteva sute de militari americani au început să sosească sâmbătă în Lituania, ţară membră a NATO, pentru un exerciţiu în apropiere de frontiera cu Belarus, unde tensiunile cresc ca urmare a unui scrutin prezidenţial contestat, notează AFP, citată de Agerpres.

Peste 10 tancuri Abrams au trecut frontiera lituaniană venind din Polonia, sâmbătă după-amiază, potrivit unui fotograf al AFP.

Desfăşurarea, care va dura până în noiembrie, a fost „prevăzută anterior şi nu are nicio legătură cu niciun eveniment din regiune”, a transmis într-un comunicat Ministerul Apărării lituanian.

Vilnius a oferit adăpost reprezentantei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia şi, împreună cu vecinii săi baltici, Estonia şi Letonia, l-a înscris pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko pe lista neagră a persoanelor considerate indezirabile.

Acestea nu sunt primele manevre ale militarilor americani în Lituania, aminteşte AFP. În timpul unei vizite la Vilnius, în iulie, secretarul american al Armatei, Ryan McCarthy, a declarat că ţara sa va continua să desfăşoare sute de soldaţi pentru exerciţii.

În urmă cu trei ani, NATO a desfăşurat rotaţii permanente de trupe în Polonia şi în statele baltice, pe fondul politicii considerate agresive a Moscovei, mai ales după anexarea în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *