Bilanțul a trecut de 41.000 în R. Moldova: Alte 588 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore (VIDEO)
Alte 588 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății.
Total teste efectuate astăzi – 2.982, dintre care primar – 2.792 şi repetat – 190.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Chișinău – 304 cazuri.
Din numărul total de cazuri, 38 sunt lucrători medicali: medici – 18, asistenți medicali – 15, personal auxiliar – 5.
„Aceste cazuri în rândul angajaților medicali au fost înregistrate în 23 de instituții”, a precizat secretarul de stat Constantin Rîmiș.
Din cele 588 de cazuri noi, 3 sunt de import, iar 555 – cu transmitere locală.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 41.144 de cazuri. În prezent, în R. Moldova există oficial 10.628 de cazuri active de COVID-19.
Tot în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9 decese provocate de COVID-19. Astfel, bilanțul oficial al deceselor a ajuns la 1.096 de persoane.
Starea de sănătate a persoanelor infectate: 554 – stare gravă (dintre care 33 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1304 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.
Alte 458 persoane au fost tratate și externate. În total, 29 420 persoane au fost tratate de COVID-19.
Comentarii