Victor Plugaru este procurorul care a investigat dosarul expulzării profesorilor turci. Ce avere deține
Procurorul, Victor Plugaru, a investigat dosarul expulzării celor șapte profesori turci. Informația a fost oferită pentru site-ul cotidianul.md de către ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru. Victor Plugaru activează din anul 2008 în organele procuraturii, potrivit site-ului magistrat.md. Aceeași sursă indică că acesta și-a început cariera de procuror în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.
Acesta nu a avut până acum nicio procedură disciplinară, dar în anul 2018 a beneficiat de distincția „Eminent al Procuraturii”. Aceasta i-a fost oferită la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.
Potrivit declarației de avere depusă pentru anul 2019, Victor Plugaru a obținut de la locul de muncă 245 363 de lei. Iar soția sa a primit 245 363 de lei. Mai mult, procurorul a primit donații de 120 de mii de lei. De asemenea, el s-a ales cu 120 000 de lei, dar și 14 000 de euro, după înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile.
Plugaru deține două apartamente, care ar valora aproape jumătate de milion de lei. Acesta mai are un garaj de 85 de mii de lei și un teren. Totodată, două mașini, de peste 800 de mii de lei.
Declarație de avere by Expresiv Media
Astăzi, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat o anchetă de serviu în cazul lui Victor Plugaru.
Iar Mișcarea Politică Unirea i-a cerut procurorului să-și dea demisia.
Amintim că marți, șeful Procuraturii Generale, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că fostul șef al SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat cu suspendare, însă nu s-a putut pronunța asupra unui termen. Ulterior, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că nu poate oferi detalii despre sentința fostului șef al SIS, Vasile Botnari, pentru că aceasta este secretizată.
Totuși, conform unui document publicat de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, fostul șef SIS nu a fost condamnat la închisoare cu suspendare, așa cum afirma Stoianoglo și nici nu a achitat 125.000 de euro, suma imputată de CEDO pentru deportarea profesorilor turci, ci s-a ales cu o amendă în valoare de 88 de mii de lei.
Comentarii