Mergând pe străzile Chișinăului, mulți, probabil, au observat pictura murală „Coloana Neamului”. Autorul lucrării de peste 120 de metri pătrați este tânărul artist Radu Dumbrava, care de ceva timp bucură ochii Chișinăuienilor cu opere inedite.

„Să pictezi la înălțime este foarte interesant, e un mix așa de emoții uneori, atât și entuziasm, cât și cumva atenția asta, când ești la înălțime trebuie să fii atent”, spune artistul plastic, Radu Dumbrava.

Fiind absolvent al Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, Radu Dumbrava a început să facă pictură murală din 2013, implicându-se în diferite proiecte din Chișinau. Anume acele proiecte l-au motivat să picteze pe clădirile orașului său natal, lucru deloc ușor, după spusele artistului.

Pot să mă confrunt cu diferite probleme, ceea ce ține de climă, intemperie, de ninsori, de gheață, de vânt. Mă rog, câteodată poate să fie starea asta că nu vrei să urci sus, pentru că, mă rog, sunt anumite limite și trebuie să le depășești.

În schimb, procesul de realizarea a picturilor murale este pe cât de complicat, pe atât de interesant și dinamic. „În primul rând se face schița, se adaptează schița după formatul dat. După care se face în culoare, după care se face o vizualizare a desenului cum el o să fie pe perete gata și după care se transferă pe perete, se aplică vopseaua, și nemijlocit se pictează și realizează pictura”, susține artistul plastic.

Totodată, realizarea unor asemenea capodopere necesită sume enorme de bani și timp, iar procesul de muncă durează și până la trei săptămâni. Lucrările de pe strada Decebal au costat câteva mii de euro. Împreună cu colegii săi, Radu Dumbrava a lucrat mult la pictura „Peretele Gloriei”, care îl reprezintă pe Decebal însoțit de trei haiduci.

„Ele sunt costisitoare într-adevăr, pentru că necesită muncă, atât resurse umane, cât și culori, macaraua. E diferit, nu pot să spun acum o sumă exactă, dacă e 5000 sau 10.000 de euro. O dată ce fiind pe bulevardul Decebal, am ales tematica Decebal. Deci este vorba despre Decebal, chipul lui Decebal, mai jos avem trei daci, trei haiduci cu care ei plecau înainte de luptă, și haiducii ăștia sunt reprezentați făcând un ritual, ei dansează de fapt, înainte de luptă”, spune artistul plastic, Radu Dumbrava.

Chișinăul pentru Radu înseamnă a doua casă, în care artistul dorește să investească cu multă pasiune și culoare. În opinia sa, asemenea lucrări vor contribui la îmbogățirea culturală a capitalei. Următoarea pictură, tânărul artist o visează pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

„Mi-aș fi dori să pictez foarte mult pe Bulevardul Ștefan cel Mare, intersecție cu Ismail. Este un loc pe care aș aborda o tematică istorică legată de Ștefan cel Mare, m-aș aprofunda mai mult în tema asta, pentru că este una dintre cele mai mari personalități din istoria noastră”, a conchis Radu Dumbrava.

Autor: Anatol Fornea

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here