Echipa lui Igor Dodon, acuzată de colectarea semnăturilor false. Un deputat PAS a sesizat PG
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, acuză echipa candidatului PSRM la prezidențiale, Igor Dodon, că ar fi colectat semnături false. Acuzațiile au fost făcute pe pagina de facebook a alesului poporului, unde acesta a adus și exemple în acest sens. Ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că sesizarea nu a fost recepționată încă. Iar purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, nu a venit deocamdată cu o reacție.
Potrivit lui Sergiu Litvinenco, în data de 8 august, în adresa Comisiei Electorale Centrale ar fi parvenit opt cereri semnate de către o femeie pe nume Daria Sitorian. Ultima ar fi solicitat înregistrarea prealabilă a 300 de moldoveni, care în ziua scrutinului prezidențial, se vor afla în mai multe orașe din Rusia.
„Atât cererile date, cât și semnăturile alăturate provoacă mari semne de întrebare și suspiciuni de falsificare. Conform informaţiilor pe care le deţinem, Sitorian Daria nu a ieșit în 2020 din Republica Moldova. Pe de alta parte, cei care au semnat cererile – cel puțin o parte din ele, aşa cum ne-au mărturisit oamenii din Ocniţa – în tot cursul anului 2020 s-au aflat în afara Republicii Moldova, adică nu au revenit în ţară. De aici și întrebarea – cum puteau persoanele care pe tot parcursul anului 2020 s-au aflat în afara țării să semneze cereri semnate, pe care le colectează o persoană care în 2020 nu a ieşit din Republica Moldova? Fizic, aceste persoane nu aveau cum să se întâlnească. Prin urmare, avem dubii rezonabile ca semnăturile au fost falsificate”, a scris Sergiu Litvinenco.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate a precizat că a sesizat Procuratura Generală.
”Presupunem că acesta nu este un caz singular, deoarece miza acestor alegeri este mare. Pe site-ul cec.md mai sunt încă 4 serii de astfel de cereri. Toate vor fi verificate și analizate. Și vom insista ca persoanele care se ocupă de falsuri să fie sancționate.O singură întrebare de final către Igor Dodon și socialiști. Această persoană care chipurile a colectat semnăturile – Sitorian Daria din Ocnița – are doar 20 de ani. Nu vă este rușine s-o implicați în mizeriile care le faceți? Chiar sunteţi atât de disperaţi, încât sunteţi gata să puneţi în pericol viitorul unei tinere inocente? Vă ascundeţi după copii? Mi se pare o nesimţire. E vremea să răspundeţi pentru laşitatea şi hoţia voastră”, a precizat Litvinenco.
Acum două zile, Igor Dodon a depus împreună cu mai mulți socialiști actele la Comisia Electorală Centrală, pentru înregistrarea grupului de inițiativă, responsabil de colectarea semnăturilor. Igor Dodon este candidatul PSRM-ului la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie.
Comentarii