foto simbol

Sistemul de transport public din capitală va fi completat cu 25 de troleibuze second-hand. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege care prevede introducerea în țară și plasarea sub regimul vamal de import de către ,,Regia Transport Electric Chișinău” a mijloacelor de transport pentru reînnoirea parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău.

Este vorba de 5 troleibuze de model GANZ Solaris TROLLINO 18, anul fabricării 2005 și 20 de troleibuze de model SKODA 24 TR Irisbus, anul fabricării 2007-2008. Acestea urmează a fi scutite de plata drepturilor de import.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, deși au fost exploatate peste 10 ani, starea tehnică a troleibuzelor este bună, iar prețul – accesibil. Acestea sunt dotate cu aer condiționat și sunt adaptate la necesitățile persoanelor în scaun cu rotile. Asemenea tipuri de troleibuze, cu aceleași caracteristici, sunt utilizate în majoritatea țărilor europene, accentuează autorii proiectului.

Proiectul de lege a fost votat de deputați în unanimitate, în ambele lecturi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here