(FOTO) Accident în Capitală: Un BMW a fost grav avariat. Ce spun martorii, Poliția, dar și primele imagini de la fața locului
Un accident în sectorul Botanica al Capitalei s-a produs sâmbătă, 12 septembrie. Un BMW a fost grav avariat. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati a precizat pentru Cotidianul.md că accidentul s-a produs la ora 17:30, la intersecția șoselei Muncești cu strada Căușeni.
La fața locului a fost solicitată intervenția Poliției.
Un șofer de 31 de ani care conducea un BMW s-a tamponat cu un excavator la volanul căruia se afla un bărbat de 60 de ani.
În urma impectului, nimeni nu a avut de pătimit.
Martorii oculari susțin că de vină ar fi șoferul BMW-ului. Acesta ar fi încercat să depășească un camion, ieșind pe contrasens. Astfel, în timp ce ar fi efectuat manevra de depășire, șoferul BMW-ului s-ar fi tamponat cu excavatorul.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului rutier. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă.
Șoferul vinovat riscă 6 puncte de penalizare și o amendă de 1.600 de lei.
Foto: facebook, гбм город без маршруток молдова онлайн, Andrei Bacean
Comentarii