Noile decese provocate de COVID-19: Printre victime este și un medic. De la începutul pandemiei, 32 de lucrători medicali au murit din cauza infecției
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în Republica Moldova au fost înregistrate alte 4 decese provocate de noul coronavirus. Astfel, numărul total al deceselor a ajuns la 1.118 de persoane.
Printre cele 4 decese se numără și un lucrător medical.
Ultimele decese provocate de COVID-19 în Republica Moldova, potrivit raportului celor de la Sănătate:
Deces 1115: Bărbat de 74 ani, din mun. Chișinău, transferat de la Centrul COVID-19, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 2 septembrie. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie mixtă.
Deces 1116: Bărbat de 44 ani, din mun. Chișinău, transferat de la Centrul COVID-19, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 8 septembrie. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, angiopolineuropatie diabetică a membrelor inferioare, nefropatie mixtă.
Deces 1117: Bărbat de 78 ani, din mun. Chișinău, transferat de la Centrul COVID-19, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 28 august. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă, angină pectorală de efort CF II.
„Exprimăm sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor în legătură cu trecerea în nefiinţă a Galinei Bezrodnaia (deces 1118), de 70 ani, care activa în calitate de medic de familie la Centrul de Sănătate Ungheni. Galina Bezrodnaia a fost internată la Spitalul Raional Ungheni, ulterior transferată la Institutul de Medicină Urgentă, pe 9 august, în stare gravă, fiind confirmată pozitiv la infecţia COVID-19. Concomitent, suferea şi de alte maladii cronice. Regretăm nespus pierderea colegei noastre, un specialist valoros pentru sistemul medical şi un om cu o conduită ireproşabilă”, anunță Ministerul Sănătății.
Până la ora actuală, 32 de lucrători medicali au pierdut lupta cu infecția COVID-19.
Alte 531 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 12 septembrie, în Republica Moldova, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 42.714 cazuri.
Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății în contextul pandemiei COVID-19:
– Evitați locurile publice și aglomerațiile;
– Păstrați distanța socială de minim 1 m;
– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și dezinfectați mâinele;
– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);
– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, apelați Serviciul 112;
– Purtați obligatoriu masca de protecție în spații închise și în spațiile publice deschise unde nu este posibilă păstrarea distanței socială de minim 1 m. Aceasta trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.
Comentarii