Niște crescători de reni din Rusia au descoperit, într-un arhipelag arctic, un urs de peşteră perfect conservat datând din Epoca de Gheaţă, prima descoperire de acest fel, care oferă o perspectivă unică asupra speciilor extincte, informează DPA, citată de Agerpres

Ursul, un exemplar adult, despre care se crede că ar fi trăit într-o perioadă cuprinsă între 22.000 şi 39.500 de ani în urmă, a fost descoperit pe Insulele Liahovski, între Marea Laptev şi Marea Siberiană Orientală, a precizat Universitatea Federală de Nord-Est din Yakutsk într-un comunicat.

„Este complet conservat, cu toate organele la locul lor, chiar şi nasul. Până acum, au mai fost găsite doar cranii sau oase”, a precizat cercetătoarea Lena Grigorieva.

Ursul de peşteră (Ursus spelaeus) este o specie sau o subspecie preistorică de pe teritoriul Eurasiei, care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani, se mai precizează în comunicat.

Schimbările climatice au dus la o topire accentuată a permafrostului în ultimii ani, scoţând la iveală o serie de descoperiri preistorice.

„Ultimii ani au adus descoperiri importante – mamuţi, rinoceri lânoşi, un mânz din Epoca de Gheaţă, mai mulţi pui de câine şi pui ai unor lei de peşteră – odată cu topirea permafrostului în Siberia”, a mai precizat universitatea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here