Pro Moldova a înregistrat un proiect pentru încurajarea testării în masă la COVID-19 a oamenilor. Anunțul a fost făcut de liderul partidului, Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, se propune ca costurile pentru testarea angajaților pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, suportate de angajator, vor fi considerate facilități neimpozabile și vor fi scutite de plata impozitelor.

Deputații Pro Moldova susțin că au înregistrat acest proiect de lege, argumentând că scopul este „aplicarea unor măsuri temporare de modificare a prevederilor din Codul Fiscal așa încât agenții economici să poată achita costurile testărilor pentru angajați fără plăți suplimentare”.

„Este vital necesară încurajarea oamenilor să efectueze teste pentru a nu permite răspândirea în masă a virusului. În condițiile în care statul nu vrea să facă testări suficiente, iar situația legată de sănătatea publică este într-o degradare continuu din cauza inacțiunilor Guvernării, această responsabilitate poate fi împărțită cu angajatorii, cu o condiție – cheltuielile respective să nu fie puse pe umerii agenților economici și instituțiilor bugetare”, a declarat Candu.

Andrian Candu s-a referit și la costul mare al testării în Republica Moldova față de alte state din regiune, spunând că „aceste plăți sunt deduse astăzi din viața și sănătatea oamenilor, iar responsabil de situație este Guvernul amator al actualului președinte de țară”.

Potrivit deputaților Pro Moldova, proiectul mai stipulează că plățile făcute de angajator pentru testarea angajaților pentru identificarea virusului SARS-CoV-2 sunt scutite complet de impozit pe venit, la nivel de salariat și angajator, scutirea se aplică inclusiv și în privința contribuțiilor sociale și medicale.

„Prin prezentul proiect de lege, Guvernul va fi obligat să asigure rambursarea banilor achitați, de facto, de către salariați în contul impozitelor și contribuțiilor sociale și medicale până la intrarea în vigoare a prezentei legi. Guvernul, în loc să sprijine angajatorii și salariații pentru a evita închiderea sau blocarea activităților, precum și păstrarea locurilor de muncă, îi pune în situația de a suporta cheltuieli adiționale, sub formă de impozite la bugetul de stat, pe lângă costul nemijlocit al testelor SARS-CoV-2”, au adăugat reprezentanții Pro Moldova.

Solicitarea de susținere a proiectului este adresată în primul rând Guvernului așa cum proiectul de lege, susțit autorii, ar conține „avantaje pentru sănătatea publică și economia țării”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here