„Noi poduri pentru atragerea investițiilor germane”, astfel vede directorul Zonei Economice Libere din Bălți, Marin Ciobanu, deschiderea noului Consulat Onorific al Republicii Moldova în orașul german Kassel, care a avut loc sâmbătă, la data de 13 septembrie 2020. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Marin Ciobanu a declarat că în cadrul evenimentului de inaugurare, a convenit cu partea germană ca până la finele anului să fie organizată vizita unei delegații economice din Kassel în țara noastră, dar și înfrățirea orașului Wolfhagen cu orașul Anenii Noi, ceea ce ar permite aplicarea la programe de finanțare și accesarea fondurilor europene.

„Colaborarea cu regiunea Hessen este foarte importantă și prin prisma dimensiunii economice a Landului, care are o populație de 6,5 milioane de locuitori și un PIB de 330 miliarde de dolari SUA. Consulatul onorific al Republicii Moldova în Kassel are obiectivul de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre landul Hessen și Republica Moldova, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă informațională în caz de necesitate cetăţenilor Republicii Moldova din regiunea respectivă”, a scris directorul ZEL Bălți.

Ciobanu a menționat faptul că a avut prilejul să discute cu mai multe companii germane precum Luxtronic, Heidenbluth Schweistechnik, B. BRAUN: „Ultima fiind foarte importantă și strategică pentru Republica Moldova nu numai din punct de vedere a dimensiunii, 8 miliarde de euro cifră de afacere, 64 mii angajați, prezentă în peste 60 de țări a lumii, dar și din punct de vedere al produselor și serviciilor medicale oferite. Un investitor de talia B. Braun ne-ar soluționa foarte multe probleme în sectorul medical. Am convenit cu membrul Consiliului de Conducere, dl. Dr. Meinrad Lugan cât de curând posibil să ne vedem în Moldova”. 

„Vinurile moldovenești au motivat și mai mult participanții la eveniment să vină în Țara noastră!”, a subliniat Marin Ciobanu. 

Consulatul onorific al Republicii Moldova din orașul Kassel a fost inaugurat la data de 13 septembrie 2020. La eveniment a participat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Marin Ciobanu, directorul Zonei Economice Libere din Bălți, Mihail Căpățînă, consul general al Republicii Moldova la Frankfurt, secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Landului federal Hessa, Mark Weinmeister, și alte personalități germane. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here