Foto: dse.md

Dosar penal în cazul incidentul de ieri din municipiul Bălți în urma căruia un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți. Polițiștii și procurorii au deschis o cauză penală pentru faptul încălcării regulilor de protecție a muncii. Infracțiunea se pedepseşte cu până la șase ani de pușcărie, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei ani.

Incidentul a avut loc marți seara pe teritoriul unei foste uzine din orașul Bălți, unde o întreprindere specializată în tăierea pietrei închiriază un depozit.

Cele trei victime, cu vârstele cuprinse între 34 și 35 de ani, descărcau plăcile de granit dintr-un camion. Potrivit poliției, indivizii n-au respectat regulile de siguranță, iar la un moment dat mai multe plăci s-au prăbușit peste ei. În consecință, unul a murit pe loc, iar ceilalți doi au fost răniți.

Pentru scoaterea victimelor, prinse între plăcile de granit, cu greutatea de o tonă și jumătate, a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here