captură video/Politia.md

Un deținut în vârstă de 26 de ani, care își ispășește pedeapsa de 5 ani în Penitenciarul nr.2 „Lipcani” din raionul Briceni, este bănuit că ar fi șantajat mai multe femei cu fotografii în ipostaze intime.

Potrivit poliției, deținutul iniția conversații cu mai multe femei pe rețelele de socializare, iar prin diverse provocări le determina să-i expedieze fotografii în ipostaze intime. Ulterior, acestea le spunea că, pentru ca fotografiile să nu ajungă în spațiul public, trebuie să-i transmită anumite sume de bani.

Mai mult, acesta nu acționa de unul singur, având drept complice un taximetrist de 37 de ani, originar din Briceni, care avea rolul de curier.

După mai multe investigații, oamenii legii au stabilit schema prin care acționa suspectul. Acesta deținea ilegal un telefon mobil și vâna potențiale victime pe platforma de socializare „Odnoklasniki”. Acesta se prezenta sub o altă identitate și le scria că deține o activitate de afaceri.

Ulterior, prin înșelăciune, obținea fotografii cu caracter intim, după care șantaja femeile că le va plasa în rețelele de socializare, estorcând mijloace bănești.

Investigațiile au început la începutul lunii august a acestui an, când o femeie de 28 ani a depus o plângere la poliție, comunicând că a fost constrânsă de o persoană pe care nu o cunoaște în realitate, să-i transmită suma de 10 mii de lei.

Ulterior, un grup de urmărire penală a intervenit cu percheziții în celula deținutului de la Penitenciarul Lipcani, la data de 15 septembrie, de unde a fost depistat și ridicat telefonul mobil.

Taximetristul din Briceni, care a primit banii de la partea vătămată, a fost reținut și el pentru 72 de ore.

Ofițerii de investigație întreprind, în continuare, măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și alte victime care au avut de suferit în urma acțiunilor infracționale persoanelor suspecte.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru infracțiune de șantaj, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 1.850 la 2.350 unităţi convenţionale.

Poliția menționează că acțiunile ilegale ale deținutului au fost documentate timp de două luni de către ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu angajații Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea procurorilor procuraturii municipiului Chișinău oficiul Botanica, cu suportul informativ al angajaților SPIA și în cooperare cu angajații Penitenciarului nr. 2 „Lipcani”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here