Dodon, nemulțumit de criticile lui Șarov la adresa sa: „Dacă aș dori, mâine ar fi demis. Suntem în coaliție, care trebuie menținută”

Autor: , in Actualitate / Politic / 17 septembrie, 2020, 12:11 Etichete: , , ,

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, nu a fost suficient de bine informat atunci când l-a criticat pe președintele Igor Dodon pentru o apariție fără mască de protecție, în fața unor elevi din raionul Drochia, iar dacă „nu se poate documenta”, ar putea urma anumite decizii politice în privința lui, a declarat șeful statului, la emisiunea „Primele Știri” de la canalul de televiziune Prime. 

Igor Dodon a declarat că Igor Șarov va fi „rugat” să se documenteze, iar dacă nu poate, „atunci se poate de luat și alte decizii, inclusiv politice în acest sens, ca să învețe să se documenteze”. 

Președintele a ținut să precizeze că a intrat cu masca de protecție în școală, iar atunci când a vorbit cu elevii, „și-a scos masca, a spus două trei cuvinte și a pus-o înapoi”. El a subliniat că a respectat toate măsurile de precauție de fiecare dată când a mers în vizite prin țară.

„Eu cred că nu am încălcat absolut nimic. Eu am un respect pentru cei care sunt, de aceea îmi scot masca și vorbesc un minut și pe urmă o pun. Eu când înmânez distincții la Președinție, atunci când vorbesc îmi scot masca, le spun oamenilor ce am de spus și îmi pun masca înapoi”, a mai adăugat Dodon. 

Ce ține de criticile ministrului Educației, care a calificat gestul președintelui de a se prezenta în fața elevilor fără mască drept unul sfidător, Igor Dodon a spus că acestea ar contravine acordului de colaborare în coaliția de guvernare (PSRM și PD).

„Avem un acord de coalitie, care presupune un acord de colaborare. Acum imaginați-vă că de mâine, deputații socialiștilor încep să ia pe fiecare ministru PD și să-i eticheteze public. Noi putem aduce sute de critici miniștrilor PD. Dacă aș dori, mâine ar fi demis.Răbdăm puțin. Totul vine la timpul său”.

Mai mult, președintele a sugerat că Șarov ar fi controlat de „cei patru membri” ai Biroului Executiv al PD, care au anunțat anterior că vor să părăsească coaliția de Guvernare, și „încearcă sa provoace situația, pentru a intra mai dur în alegeri. Risc să presupun.”

Menționăm că Igor Șarov nu a răspuns deocamdată solicitărilor redacției Cotidianul de a oferi o reacție la declarațiile președintelui Igor Dodon. 

Amintim că acum o săptămână, pe data de 10 septembrie, președintele Igor Dodon a mers în vizită la Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia, raionul Drochia. Acesta a publicat pe pagina sa oficială de Facebook niște imagini, din care se vede că el este fără mască în preajma elevilor, în gimnaziu.

Ulterior, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, s-a arătat indignat de felul în care a apărut Igor Dodon în fața copiilor: „În instituțiile de învățământ nu sunt respectate prevederile deciziilor CNESP cu privire la măsurile de prevenire și control a infecției virusului COVID-19, mai ales că exemplul este dat chiar de vârfurile puterii, în condițiile în care profesorii sunt inclusiv la tablă în mască și sunt expuși zilnic riscului infectării”.

„Dubla măsură, practicată de unii reprezentanți ai autorităților puterii din Republica Moldova știrbește principiile unui stat democratic. Cum e posibil ca măsurile legislative să fie obligatorii doar pentru unii cetățenii ai statului, exceptându-i pe alții?, a întrebat retoric oficialul.

Între timp, potrivit deciziei Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, părinții nu au acces în instituțiile de învățământ, iar profesorii sunt obligați să poarte mască și vizieră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X