După ce l-a decorat cu ordinul Gloria Muncii, Președinția susține că Igor Dodon nu-l cunoaște pe fostul lider interlop Mihail Aizin
După ce l-a decorat cu ordinul Gloria Muncii, instituția prezidențială susține că șeful statului, Igor Dodon, nu-l cunoaște Mihail Aizin, alias Kitaeț, cunoscut în anii 90 ca lider al unui grup criminal organizat.
„Distincțiile de stat se oferă conform selecțiilor și propunerilor făcute de diverse comisii. Președintele nu cunoaște toate persoanele recomandate. Nu cunoaște nici această persoană, pentru a se expune în privința sa. Se va informa în privința acestui caz separat”, a declarat pentru Cotidianul.md purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu.
Citește și: Igor Dodon a decorat un fost lider interlop cu ordinul Gloria Muncii
Anticoruptie.md a scris că controversatul om de afaceri Mihail Aizin, alias Kitaeț, și fratele său, Oleg Aizin, alias Mao, s-au aflat în anii 90 la evidența poliției drept conducători ai unui grup criminal organizat, cunoscut ca „gruparea evreiască”. Mihail Aizin a fost un apropiat al lui Valeri Rotari, alias Zelionîi, un lider al lumii interlope a anilor 90, împușcat în 1999.
Ordinul Gloria Muncii se conferă pentru rezultate excepționale în muncă, activitate publică de vază și contribuții substanțiale în domeniul culturii, științei, sportului, vieții publice sau social-economice. Igor Dodon a mai oferit distincția respectivă consilierei socialiste Elena Hrenova, ziaristului Mihai Conțiu, deputaților socialiști Oleg Savva și Vlad Bătrîncea.
Comentarii