foto simbol

Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat în cadrul ședinței de Guvern de astăzi că ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a trebuit să zboare la Strasbourg pentru a găsi soluții, după ce Curtea Constituțională (CC) a avizat negativ proiectul de Guvern privind modificarea și completarea Constituției.

„Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a trebuit să zboare de urgență la Strasbourg. Este consecința deciziei de ieri a Curții Constituționale”, a anunțat Premierul.

„În privința proiectul de modificare a Constituției care are ca obiectiv reforma veridică a sistemului justiției. După ce am obținut avizul pozitiv de la Consiliul Europei, Comisia de la Veneția, de la partenerii de dezvoltare, după ce acest proiect aprobat și susținut de partenerii externi, a fost inclus în unele acorduri de finanțare a Republicii Moldova, ne-am pomenit în situația când nu poate fi promovat mai departe așa cum am convenit cu partenerii de dezvoltare”, a comentat Ion Chicu. 

Oficialul a mai spus că Fadei Nagacevschi „se află acum la Strasbourg pentru a discuta situația și a identifica o soluție despre cum să continuăm cu reforma justiției atât de mult solicitată, dar de fiecare dată blocată de unii. Sper că revine în doua trei zile cu o soluție”. 

„Nu comentăm decizia CC, doar vreau să spun că unele decizii ale acestei Curți ne costă bugetul de stat mai mult de 6 miliarde de lei”, a menționat șeful Executivului.

Amintim că marți, 22 septembrie 2020, Curtea Constituțională s-a expus asupra asupra constituționalității amendamentelor care vizează sistemul judecătoresc. Magistrații Înaltei Curți au stabilit că inițiativa de revizuire a Constituției, promovată de Guvern, încalcă mai multe prevederi constituționale, iar proiectul de lege nu respectă condițiile de revizuire a Constituției și nu poate fi înaintat spre examinare Parlamentului.

Ca răspuns, Fadei Nagacevschi a criticat dur Curtea Constituțională. În opinia ministrului Justiției, judecătorii Curții Constituționale blochează astfel Republica Moldova „și ar putea să o arunce într-o zonă gri în care partenerii externi, inclusiv Fondul Monetar Internațional, îi vor întoarce spatele”.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here