Curtea Constituțională (CC) vine cu o reacție, după ce ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a criticat ultima decizie a Curții privind proiectul de modificare și completare a Constituției, promovat de Guvern. Potrivit Înaltei Curți, toate argumentele sale s-au bazat pe Constituție. Totodată, instituția „regretă că aceste afirmații vin din partea unei puteri a statului care este obligată să respecte Constituția, actele Curții și considerentele acestora”.

„Modificarea Legii Supreme este o chestiune de importanță majoră pentru stat și cetățenii ei și nici o propunere de revizuire a Constituției nu poate fi contrară celorlalte prevederi ale acesteia, de aceea orice intervenție în textul Constituției trebuie să se facă cu maximă prudență. Curtea nu analizează oportunitatea politică, dar respectarea limitelor revizuirii Constituției în conformitate cu procedura prevăzută de înseși normele constituționale.

Curtea în Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2020 a aprobat pozitiv majoritatea prevederilor din proiectul de lege înaintat de Guvern, inclusiv prevederea referitoare la atribuția Președintelui Republicii Moldova de a respinge o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Magistraturii în procedura numirii judecătorilor”, se arată într-un comunicat al Curții.

„Totuși, în scopul asigurării supremației Constituției, Curtea nu a putut ignora unele încălcări admise de Guvern în procedura de inițiere a revizuirii Constituției, cum ar fi nepublicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la data sesizării Curții, a Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Constituției, așa cum o impune articolul 102 alin. (4) din Constituție, și incoerența dintre textele proiectului de lege aprobat de Guvern și cel trimis Curții spre avizare (a se vedea Avizul nr. 1/2020, §§ 19-23)”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Curții, magistrații constituționali au constatat că nu corespunde limitelor materiale de revizuire a Constituției omisiunea de a reglementa un mecanism care va exclude crearea unor blocaje instituționale în procedura de numire a judecătorilor și în numirea membrilor non-judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii. Mai mult, potrivit Comisiei de la Veneția, mecanismele de evitare a blocajelor sunt importante pentru a asigura funcționarea instituțiilor statului (a se vedea Avizul nr. 1/2020, §§45,157).

Curtea a mai considerat că încetarea mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor titulari din momentul intrării în vigoare a proiectului de lege reprezintă o măsură disproporționată, care contravine dispozițiilor articolului 122 alin. (1) din Constituție, prevedere care ar conduce la încălcarea principiului certitudinii juridice și ar afecta independența membrilor CSM (a se vedea Avizul nr. 1/2020, §§-198-199).

Potrivit CC, Avizul Curții nu împiedică Guvernul să ajusteze proiectul de revizuire a Constituției la exigențele Legii Supreme, potrivit raționamentelor din Avizul nr.1/2020, și prezentarea repetată a acestuia Curții pentru avizare.

„Pornind de la necesitatea respectării loialității constituționale, Curtea îndeamnă autoritățile publice să analizeze și să aprecieze corect și obiectiv prevederile din Avizul nr.1/2020. Curtea nu admite diseminarea unor aprecieri manipulatorii privind activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale în absența unei abordări strict juridice a actelor sale pronunțate. Curtea și în continuare va veghea cu responsabilitate respectarea cu strictețe de către autoritățile publice a prevederilor Constituției”, conchide Curtea.

Amintim că ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că proiectul avizat negativ de magistrații Curții Constituționale, privind revizuirea Constituției ce vizează sistemul judecătoresc, a fost agreat cu partenerii externi. Oficialul susține că respectivul proiect este un angajament al R. Moldova conform Memorandumului de înțelegere cu UE și în concordanţă cu recomandările Comisiei de la Veneția. „Fiecare cuvânt a fost agreat cu partenerii țării”, a spus ministrul.

Totodată, Nagacevschi a adus critici dure la adresa Curții Constituționale. În opinia sa, astfel judecătorii CC blochează Republica Moldova și ar putea să o arunce într-o zonă gri în care partenerii externi, inclusiv Fondul Monetar Internațional, îi vor întoarce spatele.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here