Cotidianul

În cadrul ședinței de joi, 24 septembrie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a ajustat criteriile pentru aprecierea situației epidemiologice și racordarea acestora la metodologiile aplicate la nivel internațional. Prin urmare, a fost stabilit mecanismul de gestionare a crizei pandemice la nivel național. 

Astfel, la nivel teritorial vor fi atribuite gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii virusului COVID-19, în dependență de mai mulți indicatori, care vor fi calculați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică o dată la 14 zile.

În baza acestora, Comisiile teritoriale de sănătate publică vor stabili măsurile de sănătate publică corespunzătoare gradului de alertă din teritoriul administrativ gestionat.

Indicatorii teritoriali, inclusiv incidența prin COVID-19 care caracterizează situația epidemiologică, este definită prin praguri de alertă care variază reieșind din codurile de culori (galben, portocaliu și roșu). Pragul de alertă reprezintă numărul de cazuri de suspecţii/boli/decese sau nivel de incidenţă prin COVID-19, înregistrat într-o perioadă de timp, spațiu, grup de populație și/sau valori care constituie indicatorii pentru limita maximal admisibilă și care determină aplicarea imediată a măsurilor de sănătate publică.

În  baza  analizei  indicatorilor calculaţi de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică,  Comisia  naţională  extraordinară de sănătate publică va atribui unităţilor teritorial-administrative de nivelul II gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-CoV-2, conform modelului prezentat în Anexă.

Pragurilor de alertă permite categorisirea nivelurilor de alertă și reprezintă temei pentru implementarea măsurilor de sănătate publică.

MSMPS

Anterior, Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că măsurile restrictive în contextul pandemiei de COVID-19 ar putea fi reactualizate, însă nu are sens ca acestea să fie impuse pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dacă situaţia este favorabilă în unele localităţi.

„Se poate reveni la unele restricții mai drastice în momentul în care situația epidemiologică nu este favorabilă. Aici există un șir de reguli, noi avem codurile de alertă care sunt determinate în planul de pregătire și răspundere la infecția COVID-19: codul galben, portocaliu și roșu. La fiecare cod sunt indicatori pentru declanșarea carantinei”, a declarat ministrul Viorica Dumbrăveanu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here