Judecătorul Curții Constituționale, Serghei Țurcan, a emis o opinie separată privind proiectul de modificare și completare a Constituției, promovat de Guvern. Magistratul Înaltei Curți susține că sesizaea Executivului de modificare a Constituției trebuia declarată inadmisibilă și să fie nu fie acceptată spre examinare.

Serghei Țurcan a precizat că Înalta Curte a constatat că există o diferență de conținut dintre varianta proiectului de lege pentru modificarea Constituției aprobată în ședința Guvernului din 22 ianuarie 2020 și varianta prezentată spre avizare Curții Constituționale prin scrisoarea nr. 31-06-5577 din 1 iulie 2020.

„Având în vedere faptul că proiectul de lege de modificare a Constituției a fost aprobat de Guvern prin adoptarea unei hotărâri, operarea modificărilor în acest proiect de lege trebuia să parcurgă aceeași procedură.

Consider că analiza constituționalității proiectului de lege de modificare și completare a Constituției, sub aspectul respectării limitelor temporale și materiale de revizuire a Legii Supreme, putea fi făcută doar în cazul în care proiectul de lege constituțională prezentat Curții Constituționale era aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, menționează judecătorul CC în opinia sa separată.

La data de 22 septembrie, Curtea Constituțională a pronunțat avizul asupra constituționalității amendamentelor la Constituție care vizează sistemul judecătoresc. Astfel, Înalta Curte a hotărât că inițiativa de revizuire a Constituției, promovată de Guvern, încalcă mai multe prevederi constituționale. Mai mult, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției nu respectă condițiile de revizuie a Constituției și nu poate fi înaintat spre examinare Parlamentului, se arată în sentință.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că proiectul avizat negativ de magistrații Curții Constituționale, privind revizuirea Constituției ce vizează sistemul judecătoresc, a fost agreat cu partenerii externi. Oficialul susține că respectivul proiect este un angajament al R. Moldova conform Memorandumului de înțelegere cu UE și în concordanţă cu recomandările Comisiei de la Veneția. „Fiecare cuvânt a fost agreat cu partenerii țării”, a spus ministrul.

Totodată, Nagacevschi a adus critici dure la adresa Curții Constituționale. În opinia sa, astfel judecătorii CC blochează Republica Moldova și ar putea să o arunce într-o zonă gri în care partenerii externi, inclusiv Fondul Monetar Internațional, îi vor întoarce spatele.

În reacție, Înaltea Curte a prezicat că toate argumentele sale s-au bazat pe Constituție. Totodată, instituția a punctat că „regretă că aceste afirmații vin din partea unei puteri a statului care este obligată să respecte Constituția, actele Curții și considerentele acestora”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here