eco-iluminat.ro

Consiliul de administrare a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de vineri, 25 septembrie, reducerea prețului reglementat pentru energia electrică furnizată de S.A. „ENERGOCOM” – furnizorul central de energie electrică, cu 15 bani fără TVA, urmare a unui surplus tarifar ce va fi restituit sectorului electroenergetic. 

Nu se cunoște, însă, dacă de această reducere vor beneficia consumatorii casnici.

S.A. „ENERGOCOM” a prezentat în adresa ANRE materialele de aprobare a prețului reglementat pentru energia alectrică distribuită de furnizorul central pentru anul 2020, solicitând mărimea prețului de 1 leu și 20 de bani pentru un kilowat/oră, cu 15 bani mai puțin față de prețul în vigoare.

Președintele S.A. „ENERGOCOM”, Adrian Pritula, a solicitat consiliului de administrare al ANRE ca decizia să intre în vigoare din data de 1 octombrie, însă reprezentanții agenției au precizat că hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, care ar urma, cel mai probabil, să fie vineri, 2 octombrie.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie curent, ANRE a aprobat ca energia electrică livrată consumatorilor casnici să se ieftinească cu peste 11 la sută.

Astfel, consumatorii finali deserviți de Premier Energy, ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă, vor achita 1,68 lei/kWh, cu 21 bani/kWh ori 11,1% mai puțin decât prețul în vigoare.

În cazul consumatorilor conectați la rețelele de tensiune medie, tariful va fi de 1,32 lei/kWh, cu 21,2 bani/kWh sau 13,8% mai puțin, iar al celor conectați la rețelele de tensiune înaltă, tariful este de 1,17 lei/kWh, cu 20,6 bani/kWh sau 14,9%.

Consumatorii finali deserviți de „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă, vor achita 2,14 lei/kWh, cu 8,5 bani/kWh ori 3,8% mai puțin decât prețul în vigoare.

Totodată, tariful pentru cei conectați la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie va fi de 1,57 lei/kWh, cu 6,4 bani/kWh sau 3,9% mai puțin decât prețul în vigoare.

Scăderea tarifului s-a datorează diminuării prețului mediu de procurare a energiei electrice de la furnizorul central de energie electrică de la 163 bani/kWh la 146 bani/kWh sau cu 10%, diminuarea prețului de achiziție a energiei electrice cu 7%, devierile tarifare pozitive acumulate până la 1 iulie 2020.

Un alt factor a fost și evoluția cursului de schimb mediu anual al monedei naționale față de dolarul SUA pentru anul 2020, estimat la nivel de 17,9 lei/USD, față de cursul de schimb mediu anual al monedei naționale de 17,58 lei/USD inclus în tarifele/prețurile în vigoare (cu +1,8 %).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here