Foto: Digi24

La Alegerile locale 2020, care au loc astăzi, 27 septembrie, românii vor merge la urne pentru a-i vota pe cei care vor conduce administrația din localitățile în care locuiesc. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00. Alegătorii își pot exprima dreptul la vot până la ora 21:00, oră la care toate secțiile se închid. Pentru a-și putea exprima votul la alegerile locale, pe cetățenii trebuie să meargă la secțiile la care sunt arondați și să aibă la ei acte prin care să-și dovedească identitatea.

Alegătorii care se vor prezenta la urne vor trebui să poarte mască de protecție în cabina de vot. În cazul în care au uitat masca acasă, autoritățile le pun la dispoziție în secția de votare unde va fi și dezinfectant.

Procesul electoral a fost suspendat în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România.

Potrivit edilului în exerciţiu, Traian Cristea, care nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat, membrii birourilor din cele două secţii de votare ale comunei au declarat că au sesizat doar după începerea procesului electoral eroarea ce apare doar pe buletinele pentru alegerea primarului, şi anume faptul că în dreptul candidatului PNL a fost tipărită sigla Pro România, chiar dacă specimenele pentru buletinele de vot au fost transmise din timp, în cursul săptămânii trecute, scrie Agerpres.

Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Gabriela Ghervase, a declarat, referitor la acest incident, că a fost transmisă o informare către Biroul Electoral Central şi sunt aşteptate lămuriri pentru rezolvarea situaţiei, urmând să fie retipărite buletinele, aproximativ 2.700 de exemplare.

Procesul electoral va fi reluat după ce vor ajunge noile buletine de vot în cele două secţii din localităţile Schitu şi Costineşti.

În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 28 septembrie 2020, are loc numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării. Dosarele cuprinzând rezultatele votării se predau către biroul electoral de circumscripţie. Transportul se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne român, notează Digi24.

Tot până la 28 septembrie, competitorii electorali pot formula cereri pentru anularea alegerilor într-o circumscripţie electorală.

După primirea dosarelor conţinând procesele verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor formulate, birourile electorale totalizează voturile exprimate şi atribuie mandatele.

După primirea proceselor-verbale întocmite de birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti şi soluţionarea sesizărilor privitoare la fraude electorale, Biroul Electoral Central totalizează voturile la nivel naţional şi asigură publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here