Igor Dodon, înregistrat în calitate de concurent electoral la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie

Autor: , in Actualitate / Politic / 28 septembrie, 2020, 20:24 Etichete: , ,

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), au aprobat, în ședința de luni, 28 septembrie, cererea de înregistrare a lui Igor Dodon în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Proiectul a fost aprobat cu opt voturi pentru.

Potrivit raportorului Sergiu Gurduza, materialele depuse la CEC de către grupul de inițiativă în susținerea lui Igor Dodon au fost verificate si s-a constatat că acestea corespund cerințelor legislației electorale.

„Igor Dodon a depus la CEC 889 liste de subscripție cu semnături colectate din 24 de unități administrativ-teritoriale. În urma verificării autenticității datelor din listele de subscripție, 22.292 de semnături, 2.115 au fost declarate nule. Din totalul de semnături declarate, 20.177 de semnături se consideră valabile și întrunesc cerințele legale pentru susținerea candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova”, a spus membrul CEC.

Amintim că la 21 septembrie, anul curent, grupul de inițiativă în susținerea lui Igor Dodon a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) listele de subscripție cu semnături pentru înregistrarea acestuia în calitate de candidat independent la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Până astăzi, în cursa electorală au fost înregistrați patru candidați: liderul Partidului Nostru – Renato Usatîi, liderul Platformei DA – Andrei Năstase și Tudor Deliu, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova.

Citește și: CEC a refuzat înregistrarea lui Andrian Candu în cursa electorală.

CEC precizează că perioada pentru depunerea actelor în vederea înregistrării în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova se încheie joi, 1 octombrie anul curent.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X