Cum a reacționat Plahotniuc, aflând că PG a cerut extrădarea sa din Turcia. Avocatul ex-liderului PDM: „S-a mirat”
Vlad Plahotniuc cunoaște că Procuratura Generală a cerut autorităților din Turcia extrădarea sa. Precizarea a fost făcută de Lucian Rogac, apărătorul fostului lider democrat.
Avocatul lui Vlad Plahotniuc a evitat să spună dacă clientul său se află pe teritoriul Turciei sau nu. În schimb, a menționat că „Plahotniuc este relaxat”.
„I-am comunicat informația apărută în presă. El (n. r. – Vlad Plahotniuc) a aflat de la mine despre solicitarea Procuraturii Generale. El a fost mirat. Urmează să așteptăm rezultatul solicitării date de la autoritățile legitime din Turcia, să vedem dacă este legitimă, dacă este oportună executarea acesteia (…) Putem observa tenta politică pentru că imediat după ce unii actori au declarat că acesta s-ar afla în Turcia, imediat s-a acționa”, a declarat Rogac, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Avocatul fostului lider PDM a precizat că a înaintat la Procuratura Generală o sesizare, solicitând să i se confirme că a fost deja transmisă în Turcia cererea de extrădare.
„Plahotniuc va fi gata să colaboreze cu organele din Turcia în cazul în care va fi pornit procesul de extrădare. În cazul în care va fi necesar poziția apărării, dacă va fi solicitată poziția lui Plahotniuc, va fi necesară angajarea unor apărători în Turcia”, a menționat Rogac.
Întrebat de ce clientul său a părăsit teritoriul Statelor Unite, avocatul Lucian Rogac a menționat că Vlad Plahotniuc este „o persoană privată preocupată pentru moment de gestionarea afacerilor pe care le deține”.
„Nu trebuie să raporteze nimănui despre schimbarea locației sale. Este liber să circule unde dorește. Interdicția de circulare este doar pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat apărătorul lui Plahotniuc.
Procuratura Generală a cerut autorităților din Turcia extrădarea lui Vlad Plahotniuc. Solicitarea organului de urmărire penală survine după ce procurorii au recepționat astăzi, 29 septembrie, o notificare oficială, potrivit căreia fostul lider PDM a intrat pe teritoriul Turciei pe 10 septembrie 2020, unde s-ar afla și în prezent.
De menționat că recent, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că Vlad Plahotniuc a părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii și, actualmente, se află în Turcia. Totuși, avocatul fostului lider democrat ne-a comunicat că „afirmațiile făcute de Usatîi nu corespund realității”.
Citește și: Usatîi: „Plahotniuc se află în Turcia. Desfășoară întâlniri cu politicieni, inclusiv din echipa lui Dodon”. Reacția avocatului fostului lider PDM
Comentarii