10 familii din Comrat au fost nevoite să-și părăsească locuințele în urma intemperiei. Chicu, în inspecție la costum și în cizme de cauciuc (VIDEO)
Premierul Ion Chicu a mers marți în inspecție în orașul Comrat, grav afectat de ploile abundente. Însoțit de guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, prim-ministrul a intrat în curțile și în casele mai multor localnici.
Chicu a fost informat că 50 de echipe de salvatori au fost antrenate pentru lichidarea consecințelor provocate de inundații.
Șeful IGSU, Mihai Harabagiu, a declarat că fenomenele meteorologice nefaste au afectat peste 35 de gospodării, 5 persoane, inclusiv 3 copii, au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a fi evacuate din casele lor. La moment, se întreprind lucrări de evacuare a bunurilor, pompare a apei și de curățare a caselor de nămol.
Aproximativ 10 familii, care au fost nevoite să-și părăsească locuințele, vor fi cazate temporar în căminele Universității din Comrat. Pe parcursul următoarelor 10 zile va fi efectuată expertiza tehnică a locuințelor și evaluate pagubele.
„Comisia locală pentru situații excepționale urmează sa evalueze pagubele, provocate de inundații. Ulterior, Guvernul va aloca resursele financiare din Fondul de Rezervă pentru lichidarea consecințelor, provocate de inundații. Aici problema nu este în bani, dar în termenii de lichidare a consecințelor, este vorba despre viața oamenilor, de aceea lucrările trebuie efectuate cât mai rapid. Totodată, trebuie să acționăm în direcția înlăturării cauzei acestei tragedii, am înțeles că este vorba despre înnămolirea râului din preajma acestor localități”, a menționat Chicu.
Primarul orașului Comrat, Serghei Anastasov, a declarat că, estimativ, ar fi nevoie de peste 1 milion 800 de lei pentru lucrările de curățare a râului din localitate. Urmează să se ia o decizie privind alocarea resurselor financiare necesare.
Comentarii