Foto: Cotidianul

În Republica Moldova va apărea un nou canal de televiziune. De format informativ-analitic, postul de televiziune Cotidianul TV – CTV va intra în casele telespectatorilor începând cu această toamnă.

Astăzi, 1 octombrie, proiectul de televiziune a obținut licența de emisie de la Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova. Membrii Consiliului au votat, în unanimitate, acordarea licenței de emisie pentru noul canal TV.

La etapa inițială, postul de televiziune va avea 16 ore de emisie pe zi, care vor putea fi vizionate în rețelele de cablu din Republica Moldova.

În spatele proiectului se află o echipă de jurnaliști și tehnicieni tineri și cu o experiență profesională temeinică, dornici de a schimba fața jurnalismului din Republica Moldova.

„În curând vom aduce în casele consumatorilor de media din Republica Moldova un canal de televiziune care va face jurnalism pentru ei și pentru nevoile lor. Totodată, vrem să contribuim la dezvoltarea sectorului media autohton prin aderența la valorice democratice europene și în primul rând printr-un mod viguros de a face jurnalism echidistant”, a declarat Cristian Cobuz, directorul Cotidianul TV – CTV.

Noul post de televiziune va emite în limba română și va avea în program ştiri și talk-show-uri, filme documentare, emisiuni cognitive şi distractive.

„Cotidianul TV – CTV va fi un post de televiziune informativ-analitic, independent din punct de vedere politic, care va avea scopul de a informa și de a promova în Republica Moldova jurnalismul de calitate și care va prezența informații actuale și opinii relevante pentru publicul moldovenesc.

Fondarea CTV are ca strategie lansarea unei televiziuni de model nou – mică, dar eficientă şi cu impact, cu strategie editorială pe termen mediu şi lung, care va promova o schimbare în filosofia abordării informaţiilor şi prelucrarea lor. Prin crearea unui canal informativ-analitic și a unui produs media de utilitate publică, vom obține un instrument puternic de schimbare şi modernizare a Republicii Moldova”, se arată în proiectul editorial depus la Consiliul Audiovizualului.

Potrivit documentului, postul de televiziune va fi o sursă veridică și obiectivă de informații și un obstacol în apariția informațiilor false, neverificate și propagandistice. Printre obiectivele canalului TV se mai numără extinderea exprimării libere și a luptei împotriva cenzurii în mass-media, promovarea unei gândiri critice în rândul cetățenilor și promovarea unei culturi europene şi consolidarea publicului spre realitatea europeană.

Proiectul apare cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, prin intermediul programului Supporting Independent Media al Departamentului de Stat al SUA.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here