Important pentru moldovenii care doresc acte românești: Precizările Ambasadei României la Chişinău privind reluarea depunerii jurământului

Autor: , in Actualitate / Social / 5 octombrie, 2020, 17:50

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău își va relua, gradual, activitatea pentru depunerea jurământului de credință față de România. Începând din 7 octombrie, la ceremonie vor participa doar persoanele care au fost programate pentru luna martie.

Ambasada României în Republica Moldova a făcut mai multe precizări ce țin de reluarea organizării ceremoniilor oficiale de depunere a jurământului de credință față de România, facem următoarele precizări:

– Începând cu data de 7 octombrie 2020 vor fi organizate doar sesiunile/ceremoniile de depunere a jurământului care au fost anulate în luna martie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19;

– Accesul în incinta Secției consulare va fi permis, în serii succesive, numai în intervalele orare menționate și în funcție de inițiala numelui de familie (http://chisinau.mae.ro/local-news/1929);

Va fi permis doar accesul persoanelor care sunt în posesia programărilor emise pe suport hârtie de către Secția consulară la depunerea dosarelor (taloane/ fluturași cu ștampila dreptunghiulară pe verso);

– În afara informării publice, persoanele care au fost reprogramate au fost informate, personal, să participe la ceremoniile oficiale și prin intermediul poștei electronice (la adresa de e-mail utilizată la crearea contului pe platforma www.econsulat.ro), respectiv prin SMS-uri (transmise la numărul de telefon existent în cererea de servicii consulare);

– În sala de așteptare nu va fi admisă prezența unui număr mai mare de 8 persoane, în același timp;

„Vă solicităm să nu vă prezentați la Secția Consulară însoțiți de minori. Prezența minorilor nu este necesară la depunerea jurământului de credință față de România”, menționează Ambasada României în Republica Moldova.

Începând cu data de 19 octombrie, va fi reluată activitatea pentru depunerea jurământului de credință față de România pentru persoanele ale căror programări au fost anulate. Acestea vor fi reprogramate strict cu respectarea ordinii cronologice și vor primi toate informațiile necesare la adresa de e-mail folosită la înregistrarea contului pe platforma www.econsulat.ro.

„În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Corovavirus, facem apel la înțelegerea dumneavoastră și vă rugăm insistent să vă prezentați la sediul Secției consulare conform programărilor primite în scopul evitării formării unor grupuri mari de persoane”, este îndemnul reprezentanților Ambasadei României în Republica Moldova.

Accesul în incinta Secției consulare va fi permis numai în următoarele condiții:

• Purtarea obligatorie a măștii de protecție;
• Lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă);
• Menținerea distanței fizice (mai mare de 1,5 m);
•Nu se permite accesul aparținătorilor/rudelor/prietenilor.

„Subliniem că măsurile de protecție de mai sus sunt necesare atât pentru protejarea dumneavoastră, cât și a personalului consular și sunt conforme cu normele și recomandările autorităților române și ale Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19”, precizează reprezentanții Ambasadei României în Republica Moldova.

Vezi și: Ambasada României la Chişinău a deschis o nouă linie telefonică. Numărul la care cetățănii sunt rugați să nu mai sune, în caz că nu e o urgență

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X