Noi informații despre studiile clinice destinate tratamentului bolnavilor de COVID-19 din R. Moldova. Cum se simt pacienții

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 6 octombrie, 2020, 18:44

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), vine cu precizări despre cum decurg primele două studii clinice aprobate pentru tratamentul pacienților cu infecția COVID-19, care se desfășoară în Republica Moldova. Conform concluziilor, acestea înregistrează rezultate pozitive.

Regulatorul național în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale, precizează că, potrivit rezultatelor preliminare, pacienții în a doua și a treia zi au testul negativ, ceea ce demonstrează că tratamentul are un efect pozitiv, respectiv, rezultatele arată că medicamentul a acționat benefic, iar bolnavii au avut o perioadă de recuperare bună.

Potrivit AMDM, cele două studii clinice sunt demarate de companii farmaceutice cu renume mondial din Statele Unite ale Americii. Acestea se desfășoară în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii ATI, Dr. Victor Cojocaru, în comun cu compania germană de cercetări clinice – ARENSIA Exploratory Medicine.

„După cum am menționat și anterior, găzduirea acestor studii clinice inițiate de companii farmaceutice cu renume mondial, reprezintă o oportunitate pentru Republica Moldova, atâta timp cât inclusiv cetățenii noștri vor beneficia, printre primii, de aceste tratamente inovative”, a declarat directorul general AMDM, Eremei Priseajniuc.

Reamintim că, începând cu luna iunie curent, AMDM a autorizat 6 studii clinice destinate tratamentului și profilaxiei COVID-19, care sunt efectuate sub supravegherea Comitetului Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și cu suportul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

În Republica Moldova, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 57.732 de cazuri. Din numărul total, 41.938 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 1.389 au decedat.

Până la ziua de azi, 38 lucrători medicali au decedat din cauza COVID-19.

Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății în contextul pandemiei COVID-19:

– Evitați locurile publice și aglomerațiile;

– Păstrați distanța socială de minim 1 m;

– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și dezinfectați mâinele;

– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, apelați Serviciul 112;

– Purtați obligatoriu masca de protecție în spații închise și în spațiile publice deschise unde nu este posibilă păstrarea distanței socială de minim 1 m. Aceasta trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X