SIS, despre răpirea celor doi cetățeni de separatiști: „Acțiuni ostile în plină campanie electorală”. Ce acuzații li se aduc

Autor: , in Actualitate / Justiție / Social / 8 octombrie, 2020, 12:17 Etichete: ,

Polițistul de la Florești și cetățeanul din Camenca, ambii răpiți miercuri de reprezentanți ai structurilor de forță controlate de Tiraspol, sunt acuzați de „activitate” în favoarea organelor constituționale ale Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Serviciul de Informații și Securitate (SIS). 

SIS anunță că deține informații operative despre reținerea unor persoane cărora „li se incriminează activitatea în interesul organelor constituționale ale Republicii Moldova”, în perioada 7-8 octombrie. Informațiile au fost furnizate în regim de urgență către organele de ocrotire a normelor de drept și, în continuare, sunt depuse eforturi pentru elucidarea circumstanțelor și eliberarea cetățenilor Republicii Moldova.

Menționăm că reprezentanții SIS nu au precizat despre ce fel de „activitate” este vorba. 

„SIS continuă activitatea de documentare a abuzurilor comise de reprezentanții așa-numitelor structuri de forță de la Tiraspol și este antrenat plenipotențiar cu utilizarea întregului instrumentar în vederea asigurării securității cetățenilor reținuți și acordării suportului pentru tragerea la răspunderea penală a persoanelor care se fac vinovate de ilegalitățile comise”, se arată în comunicatul instituției.

Mai mult, SIS tratează acțiunile autorităților neconstituționale de la Tiraspol drept „ostile comise în plină campanie electorală ca o posibilă tentativă de influențare a proceselor democratice din Republica Moldova”.

Ofițerul de poliție Andrei Amarfi, angajat al Inspectoratului de poliție Florești, nu ar fi unicul cetățean răpit miercuri, 7 septembrie, de către reprezentanți ai structurilor anticonstituționale de la Tiraspol. Cea de-a doua victimă este un bărbat originar din localitatea Kuzmin, raionul Camenca. Declarațiile aparțin fostului șef al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, deputatul Chiril Moțpan.

Mai mult după răpire, separatiștii au revenit și au efectuat percheziții în casa ofițerului de poliție, de unde au ridicat mai multe lucruri personale. Chiril Moțpan susține că atât polițistul cât și al doilea cetățean moldovean, ambii sechestrați, ar fi acuzați de spionaj.

La scurt timp, informațiile au fost confirmate de către MAI.

Amintim că miercuri, 7 octombrie, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că i-a identificat pe angajații forțelor de securitate de la Tiraspol care au participat la răpirea ofițerului de poliție Andrei Amarfi. Materialele prealabile obținute au fost transmise în adresa Procuraturii Generale în suportul măsurilor procesual-penale inițiate pe cazul dat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X