Siegfried Muresan: „Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură”
Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură, iar modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova, a declarat vineri, 9 octombrie, eurodeputatul Siegfried Mureșan, la o zi după ce a co-prezidat cea de-a opta reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.
Potrivit lui Mureșan, în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale din Republica Moldova, europarlamentarii din mai multe grupuri politice și reprezentantul Serviciului European de Acțiune Externă și-au exprimat nemulțumirea cu privire la neregulile observate în procesul de înregistrare preliminară a cetățenilor pentru votare în străinătate. S-au arătat, de asemenea, îngrijorați cu privire la dezechilibrele în decizia Comisiei Electorale Centrale cu privire la numărul secțiilor de votare care vor fi deschise în afara țării.
„Am menționat importanța integrității procesului electoral și necesitatea ca alegerile prezidențiale să se desfășoare într-un mod liber, corect și transparent. Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură, iar modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova”, a adăugat europarlamentarul.
Eurodeputatul a declarat, totodată, că în cadrul reuniunii s-a pus în discuție situația privind pandemia de COVID-19 din Republica Moldova. „Din păcate, numărul cazurilor de infectare în Republica Moldova este în creștere. Este țara care a înregistrat unul din cel mai mare număr de cazuri de infectare pe cap de locuitor în Europa de-a lungul ultimelor luni și acest lucru ne arată cât de importantă este reforma serviciilor publice. Dacă serviciile publice nu sunt reformate în vremuri bune, atunci în vremuri de criză situația este cu atât mai gravă, iar efectele negative asupra populației sunt vizibile”.
Mai mult, eurodeputatul susține că este îngrijorat cu privire la lipsa progresului substanțial în cazul fraudei bancare din 2014, menționând că recuperarea fondurilor este primordială, iar cei vinovați trebuie trași la răspundere fără întârziere.
„Uniunea Europeană rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova. Noi vom continua să susținem implementarea reformelor și parcursul european al Republicii Moldova și vom ajuta cetățenii acestei țări. Iar de la autoritățile de la Chișinău așteptăm o deschidere mai mare în vederea implementării tuturor reformelor necesare pentru consolidarea democrației și dezvoltarea economică în Republica Moldova.”, se mai arată în declarația deputatului european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.
Comentarii