Noi precizări de la SIS: Alte două persoane s-ar afla în custodia ilegală a structurilor de forță separatiste
Serviciul de Informațiii și Securitate (SIS) a venit cu noi informații cu privire la cetățenii Republicii Moldova sechestrați de reprezentanții autoproclamatei regiuni transnistrene.
Conform datelor preliminare deținute la nivelul instituțiilor de ocrotire a normelor de drept la această etapă, alte două persoane s-ar afla în custodia ilegală a autoproclamatei regiuni transnistrene – anunță SIS.
Potrivit instituției, autoritățile Republicii Moldova continuă eforturile pentru elucidarea situației create, precum și eventuala eliberare a cetățenilor reținuți ilegal.
„Cu referire la cele două persoane eliberate, comunicăm că acestea nu s-au prezentat la organele constituționale ale Republicii Moldova și s-ar afla la domiciliul din stânga Nistrului, fapt impus de așa-zisele autorități de la Tiraspol, prin obligațiunea de nepărăsire a teritoriului regiunii transnistrene”, se arată în comunicatul SIS.
Amintim că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat joi, 8 octombrie, că doi cetățeni ai Republicii Moldova răpiți de forțele de la Tiraspol, în zilele de 7 – 8 octombrie, au fost eliberați. Instituția subliniază că aceștia sunt în afara oricărui pericol, iar cazul este investigat în continuare conform legii și rezultatele anchetei vor fi aduse opiniei publice ulterior.
Ulterior, purtătoarea de cuvânt a MAI a precizat că separatiștii l-au eliberat pe polițistul Andrei Amarfi și încă un angajat al Agenției Servicii Publice dintre cei trei răpiți. Despre ceilalți doi, unul dintre care este Adrian Glijin, MAI nu deține informații.
Comentarii