AP

Cu o generaţie în urmă, SUA erau aliatul indispensabil al Eu­ropei de Vest. Astăzi, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, America pare adesea a fi mai degrabă inamicul, decât prietenul Europei.

Din acest motiv europenii aşteaptă şi ei cu sufletul la gură rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA. Dacă Trump va câştiga, cele două puteri se vor distanţa în continuare. În cazul unei victorii a lui Biden, va curge şampania. Însă, în destul de scurt timp, europenii va trebui să admită că procesul de distanţare va continua, indiferent de cine se va afla la Casa Albă, scrie Andreas Kluth, editorialist Bloomberg, citat de zf.ro.

Relaţiile transatlantice au început să devină tensionate cu mult înainte de Trump, acesta nefăcând decât să renunţe la subtilitate în dispute, în opinia lui Kluth. Relaţiile respective nu se mai pot repara.

Care este planul B al Europei în cazul în care Trump câştigă un al doilea mandat? O Europă Unită, susţine ministrul german al afacerilor externe, iar preşedintele francez vorbeşte de suveranitatea europeană.

Ministrul german nu are însă dreptate, scrie Kluth. O vic­to­rie a lui Trump va diviza probabil şi mai mult blocul european, unele ţări preferând să încheie acorduri bilaterale cu Trump.

Biden, în schimb, este un susţinător declarat al alianţelor Americii. Acesta ar susţine NATO, ar readera la Acordul de la Paris şi OMS şi ar colabora cu Europa în privinţa Iranului. Între timp însă tensiunile existente nu ar dispărea.

Mai presus de orice, orice preşedinte se va aştepta ca aliaţii Americii să ia partea SUA împotriva Chinei. Astfel, cu cât UE urmăreşte noţiunea vagă de suveranitate, cu atât mai puţin valoroasă va deveni aceasta pentru America.

Consilierul de top pe probleme de politică externă al lui Joe Biden a dat recent asigurări că acesta va pune capăt „războiului comercial artificial” lansat de Trump împotriva UE, potrivit Financial Times.

Antony Blinken a declarat că SUA au nevoie să-şi „îmbunătăţească relaţiile economice cu UE“ având în vedere importanţa blocului ca piaţă şi pentru că neînţelegerile cu aliaţii americani au un impact negativ.

Până acum, cele două părţi nu au reuşit să pună la punct un acord comercial mai substanţial.

Potrivit Business Insider, diplomaţii europeni şi experţii comercial cred la rândul lor că o victorie a lui Biden va duce la repararea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Europa, întărind şansele încheierii unui acord transatlantic.

Anne Alsif, economist la Bdo Bipe, consideră însă că deşi alegerea lui Biden va reprezenta o veste bună pentru că poziţia acestuia este mai puţin naţionalistă decât cea a lui Trump, nu este sigur că viitorul preşedinte, indiferent cine va fi acesta, poate revitaliza discuţiile comerciale, scrie Euronews.

Potrivit Foreign Policy, discursul lui Biden privitor la comerţ este acelaşi cu cel al lui Trump, iar planurile economice ale acestuia ar putea înrăutăţi conflictele.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here