Moțiunea de cenzură contra șefului MAI a fost semnată de PAS. Dinu Plîngău: Avem nevoie de o singură semnătură pentru a ne convoca la Parlament

Autor: , in Actualitate / Politic / 12 octombrie, 2020, 14:57

Partidul Acțiune și Solidaritate a semnat proiectul Platformei DA, care prevede moțiunea de cenzură împotriva ministrului de Interne, Pavel Voicu. Totodată, PAS și-a dat semnătură și pentru convocarea Biroului Permanent al Parlamentului. Anunțul a fost făcut de către deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, care a precizat că opoziția are „nevoie de o singură semnătură pentru a ne convoca la Parlament”. 

Pe o rețea de socializare, Dinu Plîngău a scris că deputații Partidului Democrat din Moldova au refuzat să semneze, iar cei din cadrul formațiunii politice ȘOR sunt de negăsit.

„Mai avem nevoie de o singură semnătură pentru a ne convoca la Parlament. Am încercat să discut cu deputații din PD, i-am îndemnat, după care i-am rugat să ne convocăm la Parlament pentru a face tot posibilul să scoatem din temnițe persoanele răpite. Nu am obținut nimic de la ei și am început să-l caut pe deputatul Denis Ulanov care e membru al Biroului Permanent și să-l rog să semneze cerere pentru a ne convoca și discuta cu MAI și SIS despre situați delicată. Nu pot da de el și presupun că doar din cauza înțelegerilor recente dintre Dodon și Șor în contextul prezidențialelor pentru unul și tergiversării unor dosare pentru altul”, a scris Dinu Plîngău pe o rețea de socializare.

Totodată, parlamentarul le-a amintit deputaților că problemele Republicii Moldova sunt primordiale, ci nu campania electorală.

„Suntem în campania electorală și toți deputații vin la voi cu discursuri frumoase. Vă rog, unde-i întâlniți, spuneți-le despre cele 4 persoane răpite de grupările transnistrene și trimiteți-i să-și facă datoria în Parlament. Niște destine și familii pot fi salvate doar printr-o singură voință a Parlamentului. Asta-i deja bătaie de joc și nu mai poate fi numit stat, dacă nu eliberăm cât mai repede acești prizonieri ai regimului anticonstituțional și indiferenței noastre”, a mai scris deputatul.

Săptămână trecută, Platforma DA a cerut demisia conducerii MAI și a SIS. Solicitarea a venit pe fundalul răpirii a patru moldoveni de către forțele de securitate de la Tiraspol.

În caz contrar, șeful formațiunii politice, Andrei Năstase, anunțat atunci, că va fi înaintată o moțiune de cenzură împotriva lui Voicu, iar lui Esaulenco îi va fi acordat vot de neîncredere în Parlament.

Și liderul PUN, Octavian Țîcu, a anunțat că va depune plângere penală pe numele așa-zisului lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, și a directorului MGB de la Tiraspol, Valeriu Ghebos, după răpirea cetățenilor moldoveni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X