Noi reguli pentru moldovenii care vor să ajungă în Italia. Cine se bucură de ultimele modificări (DOC)

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 14 octombrie, 2020, 16:13

Italia a revizuit condițiile de intrare în țară în contextul evoluției pandemiei de Covid-19. Pentru cetățenii Republicii Moldova au fost adăugate o serie de excepții față de cele aflate în vigoare în prezent. Noile măsuri se aplică începând de astăzi, 14 octombrie, fiind valabile până în 13 noiembrie.

Guvernul Italiei a adoptat noile măsuri prin noul decret-lege. Rămâne interzisă intrarea în Italia a persoanelor care în ultimile 14 zile au vizitat sau tranzitat teritoriul unui șir de state, inclusiv și Republica Moldova.

Noutatea acestui act normativ este că cetățenii Republicii Moldova posesori a unui permis de ședere în Italia eliberat până la data de 9 iulie 2020 în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului European din 25 noiembrie 2003, precum și membrii familiilor acestora, pot intra pe teritoriul Italiei chiar dacă în ultimile 14 zile au vizitat Republica Moldova.

Astfel, potrivit acestei excepții, persoanele au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării, sau oricărei altei persoane desemnate să efectueze controalele, un certificat care atestă că în cele 72 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, au fost supuse unui test molecular sau antigenic, efectuat cu ajutorul unui tampon și cu rezultat negativ. La intrarea în Italia aceștia vor semna o declarație și vor fi obligați să să izoleze la domiciliul acestora pentru o perioadă de 14 zile.

Printre alte măsuri restrictive prevăzute de noul decret adoptat de Guvernul de la Roma în contextul luptei cu pandemia provocată de COVID 19 se regăsesc interzicerea petrecerilor private în interior sau în aer liber (excepție maxim de 30 de persoane pentru nunți și înmormântări), „recomandarea strictă” de a evita primirea în ospeție a mai mult de șase persoane pentru cine sau alte ocazii. Restaurantele și barurile vor trebui să se închidă la ora 24.00, dar de la 21:00 va fi interzis consumul în picioare. Sunt interzise excursiile școlare și competițiile și activitățile legate de sporturile de contact de natură amatorială.

Vezi și: COVID-19. Italia a modificat condițiile de intrare în țară a cetățenilor români: Au fost adăugate o serie de excepții (DOC)

Purtarea măștilor este obligatorie oriunde s-ar afla persoanele, inclusiv în spații deschise. Excepție se face la domiciliu, în timpul practicării sportului, copii sub șase ani și bolnavii care suferă de maladii și la care purtarea măștilor le-ar putea agrava boala.

Sunt permise doar competițiile sportive individuale și de echipă recunoscute de Comitetul național olimpic italian și de federațiile de profil în conformitate cu protocoalele emise de acestea pentru prevenirea sau reducerea riscului de contagii în sectorul de referință.

Pentru competițiile sportive este permisă prezența publicului de maxim de 15% din capacitatea stadionului și în toate cazurile nu mai mult de 1.000 de spectatori în aer liber și 200 în interior. Distanța de un metru și măsurarea febrei la intrare trebuie garantate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X