Grigore Corcinschi are 71 de ani și, de aproape jumătate de secol, este coregraful ansamblului „Brâuleț” din Ghidighici. Inițial, a fost angajat în calitate de profesor de matematică la școala, dar la scurt timp și-a dat seama că marea lui pasiune este dansul.

„Dansul popular practic este viața mea. După terminarea facultății cu dansul mai mult m-am ocupat. Cu părere de rău, ceea ce a fost plănuit ca învățător de matematică, n-am mai activat mult timp”, spune profesorul.

Autor: Octavian GRAUR

Și-a început activitatea în calitate de profesor de dansuri în anul 1972. Ansamblul popular, pe care îl conduce la Ghidighici, a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale. „Cel mai puternic concert este pe care l-am avut în 2009. În primul rând pe scenă au urcat 6 promoții”, spune el,

Din promoția de aur a ansamblului Brâuleț face parte și soția acestuia, Tatiana Corcinschi. Femeia mărturisește că soțul său i-a fost un bun profesor, iar dragostea lor pentru folclor a fost împărtășită și de cei 3 copii pe care îi au. „Amintiri frumoase… Anume când aveam concerte, ne duceam nu numai aici, în sat, dar și în Strășeni, Cojușna, Tătărăști, Recea. În Tătărăști, țin minte un concert, am venit în zori, lumea stătea și aplauda și noi eram fericiți… noi  vrem să mai dansăm”, zice Tatiana.

Larisa Ghelbet se numără printre primele eleve ale lui Grigore Corcinschi. Femeia spune că experiența acumulată în timpul concertelor i-a fost de mare folos în meseria pe care a ales-o ulterior, cea de însoțitor de bord.

Și Iurie Graur se numără printre elevii profesorului, iar de peste 30 de ani cântă la acordeon pentru tinerii din ansamblu. „Sperăm cândva s-ar rezolva întrebările cu casa de cultură și ne așteaptă multe generații care vor din nou să revină la dansurile populare”, a adăugat Iurie.

Din cauza pandemiei, Grigore Corcinschi predă dansul popular în aer liber, chiar în curtea gimnaziului. Ansamblul popular Brâuleț din satul Ghidighici este format din 50 de dansatori.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here