În perioada 19-27 octombrie, echipa de experţi din cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova la distanță, din sediul FMI la Washington.

Conform unui comunicat emis de FMI, scopul misiunii este „de a realiza exercițiul regulat de colectare a informației privind evoluțiile economice recente, a se informa referitor la implementarea angajamentelor asumate în contextul programului agreat cu autoritățile la nivel de experți, care urmează a fi susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF), precum și a discuta politicile promovate de autorități în vederea menținerii stabilității macroeconomice și bugetare, inclusiv în contextul bugetului pentru anul 2021”.

În luna iulie, misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice care va fi susținut printr-un acord pe trei ani, finanțat în baza ECF și EFF.

„Se propune ca Republica Moldova să acceseze, în baza acestui acord, o finanțare în valoare de 400 milioane de drepturi speciale de tragere (ceea ce constituie 232 la sută din cota Republicii Moldova la FMI sau circa 558 milioane de dolari)”, transmitea FMI.

Citiți și: Slusari: „FMI nu a introdus examinarea programului privind țara noastră în agendă”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here