Deputații „Pro Moldova” o sprijină pe Violeta Ivanov, iar liderul formațiunii politice – pe Maia Sandu

Autor: , in Actualitate / Politic / Prezidențiale 2020 / 16 octombrie, 2020, 16:09

Liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu, anunță că o va susține pe Maia Sandu, dacă lidera PAS va ajunge în turul II al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut în cadrul unei intervenții live pe pagina de facebook a formațiunii politice, după ce în ultimele zile cinci deputați „Pro Moldova” au declarat că o vor sprijini pe aspiranta Partidului „Șor” la funcția de șef de stat. 

„Dacă în turul doi iese Maia Sandu și Igor Dodon, bineînțeles că nu am să-l susțin pe Igor Dodon și am să o susțin pe Maia Sandu. Neavând candidatul nostru, colegii de partid și colegii deputați cu care am discutat ieri într-o ședință, în mare parte, s-au exprimat în felul următor: să votăm pe cine considerăm noi de cuviință, numai nu cu Dodon. Sigur, împotriva lui Dodon, aceasta este de regulă de bază”, a precizat Andrian Candu.

Tot astăzi, deputata „Pro Moldova”, Ruxanda Glavan, a anunțat că-și va da votul, pentru candidata Partidului „Șor” la alegerile prezidențiale.

„Partidul din care fac parte a rămas fără candidat, în urma abuzurilor admise de CEC. Respectiv nu facem campanie pentru nimeni. Dar am dreptul la opinie și la un vot, ca fiecare cetățean. Candidații de pe dreapta, pe lângă lipsa vizibilă de unitate, continuă să manifeste dezinteres față de votul meu și al colegilor mei. Singura care mi-a cerut susținerea publică este fosta colegă, Violeta Ivanov. Am fost colege și știu cât de verticală poate fi în fața deciziilor cu care nu rezonează. În afară de asta, e un bun specialist în probleme de mediu, un politician cu viziune și cu rezultate concrete. Doamna Violeta Ivanov, aveți votul meu (cel puțin în turul I!)”, a scris Glavan.

Anterior, Corneliu Padnevici, Gheorghe Brașovschi, Sergiu Sîrbu și Grigore Repeșciuc și-au anunțat sprijinul pe Violeta Ivanov.

Luna trecută, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea liderului „Pro Moldova”, Andrian Candu, în cursa electorală.

CEC a anunțat că a luat această decizie pentru că în listele cu semnături adunate în susținerea lui Candu au fost depistate mai multe încălcări.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X