Facebook

Cetățenii ucraineni vor avea ocazia să decidă, în cadrul unui referendum care va avea loc în paralel cu alegerile locale din 25 octombrie, asupra a „cinci probleme importante”, printre care legalizarea cannabisului în scop terapeutic și reducerea numărului de deputați în Rada Supremă, informează Meduza.

Într-un apel adresat ucrainenilor, președintele țării, Vladimir Zelenski, şi-a îndemnat concetăţenii să-l ajute să treacă în parlament proiectul său de reducere a numărului de deputaţi din legislativul de la Kiev la 300 de la 450 câţi sunt în prezent.

O altă întrebare la care ucrainenii sunt chemaţi să-şi exprime opinia este legată de legalizarea cannabisului în scopuri terapeutice în ţară.  „Pe teritoriul ţării noastre, aceasta este total ilegal”, dar „lumea se schimbă şi trebuie să tragem concluziile de rigoare şi să aduce schimbări contractului nostru social”, conform aceluiaşi text al preşedinţiei ucrainene.

„Potrivit estimărilor preliminare, cel puţin două milioane de ucraineni au nevoie exact de cannabis” pentru uz terapeutic, se menţionează în document, în care preşedinţia ucraineană susţine: „Evident, suntem preocupaţi de buna calitate a vieţii lor”.

În afară de cele două întrebări, celelalte trei vizează:

– Crearea unei „zone de liber schimb” în Donbas, regiune din estul ţării, unde doar o parte se află sub controlul Kievului, cealaltă fiind controlată de rebeli separatişti proruşi;

– Introducerea pedepsei cu închisoare pe viaţă pentru corupţie;

– Dacă Ucraina trebuie să ridice problema utilizării garanţiilor de securitate stabilite în Memorandumul de la Budapesta la nivel internaţional în cadrul reglementării conflictului din Donbas.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here