Foto: Getty Images

Belgia a decis închiderea totală a sectorului HoReCa. Cafenelele şi restaurantele din întreaga ţară se vor închide complet de luni, timp de patru săptămâni. În plus, vor fi impuse restricţii de circulaţia de la miezul nopţii şi până la 5 dimineaţa, a anunţat premierul belgian Alexander De Croo, scrie digi24.ro.

„Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, sunt în creştere (…) este o creştere exponenţială”, a justificat premierul De Croo.

Belgia este una dintre ţările europene cel mai grav afectate de pandemie: peste 10.300 de morţi.

Pentru a evita agravarea situaţiei, guvernul a anunţat o serie de noi restricţii privind viaţa socială, dintre care cea mai spectaculoasă este închiderea totală a sectorului HoReCa (restaurante şi cafenele) timp de patru săptămâni începând de luni.

O evaluare a măsurilor va avea loc la jumătatea perioadei, a precizat De Croo, menţionând că va exista sprijin economic din partea autorităţilor publice.

Până acum, închiderea cafenelelor viza doar regiunea Bruxelles-ului şi măsura dura până la începutul lunii noiembrie. Prin urmare, măsura se extinde la întreaga ţară şi vizează de asemenea restaurantele, ceea ce oficialii din industrie consideră că este un „dezastru”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here