La aproape 2 săptămâni de la sechestrarea celor patru moldoveni, doi dintre aceștia încă sunt pe mâinile separatiștilor
La aproximativ două săptămâni de la sechestrarea celor patru moldoveni de către forțele de securitate de la Tiraspol, atât Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cât și reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), care gestionează dosarul, afirmă că nu dețin nicio informație despre doi dintre ei.
„Când avem noutăți, vă informăm”, a precizat purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur.
Deși autoritățile constituționale din dreapta Nistrului declară cu nu dețin noi informații despre ceilalți doi care sunt pe mâinile separatiștilor, Asociația Promo-LEX a informat, acum o săptămână, că Adrian Glijin este acuzat de „trădare de patrie” și i-au aplicat o măsură preventivă de arest pentru o perioadă de 60 de zile. Soarta celui de-al patrulea cetățean moldovean este necunoscută.
Patru moldoveni au fost sechestrați în perioada 7-8 octombrie de către forțele de securitate de la Tiraspol. Doi dintre ei, Andrei Amarfi și Alexandru Puris, au fost eliberați la scurt timp. La data de 12 octombrie, șeful PCCOCS, Ion Caracuian, ne-a comunicat că procurorii întămpină dificultăți de a-i audia pe cei doi motivând că se află la domiciliul lor din stânga Nistrului și au interdicția de a părăsi zona, iar dacă o vor încălca, ei riscă să fie arestați de către forțele de securitate de la Tiraspol.
Potrivit promo-LEX, Andrei Amarfi și Alexandru Puris, nu au fost torturați de către autoritățile din stânga Nistrului.
Procuratura Generală a inițiat un dosar pentru faptul răpirii unor persoane și uzurparea de calități oficiale. Cauza penală este investigată de Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Comentarii